Elon Musk concediază 50% din angajații Twitter: "Nu am avut de ales"

Data actualizării: Data publicării:
elon musk langa un ecran de smartphone care are sigla twitter
Twitter iese din Codul UE împotriva dezinformării online, anunţă comisarul european Thierry Breton. Foto: Profimedia Images

La o săptămână după ce a fost cumpărat de Elon Musk, Twitter a început să concedieze jumătate din efectivele sale. El a motivat decizia, spunând că "nu are de ales", scrie BBC.

"Aproximativ 50% din personal va fi afectat" de disponibilizările în curs de desfăşurare în cadrul Twitter, potrivit unui document transmis angajaţilor reţelei de socializare.

Un tweet al lui Yoel Roth, șeful Twitter pentru siguranță și integritate, vorbește de "reduceri de aproximativ 50% la nivel de companie".

Compania californiană, care avea aproape 7.500 de angajaţi la sfârşitul lunii octombrie, a notificat mii de persoane prin e-mail, explicând că scopul acestor măsuri este "de a ameliora sănătatea companiei".

De asemenea, compania a anunţat închiderea temporară a birourilor sale pentru a "asigura securitatea fiecărui angajat şi a sistemelor şi datelor de pe Twitter".
Imediat ce a preluat Twitter, Musk a dizolvat consiliul de administraţie şi a concediat directorul general şi alţi membri din managementul superior.

Elon Musk a motivat decizia de concediere a aproximativ jumătate din forța de muncă a companiei, spunând că "nu are de ales", deoarece Twitter pierde mai mult de 4 milioane de dolari pe zi.

El a subliniat însă că angajamentul gigantului rețelelor sociale față de moderarea conținutului a rămas "absolut neschimbat".

Elon Musk a promis că va favoriza libertatea de exprimare în detrimentul a ceea ce el consideră a fi politicile excesive de moderare a conţinuturilor practicate de reţeaua de socializare, acuzată până în prezent că a cenzurat astfel opinii conservatoare, inclusiv prin suspendarea contului fostului preşedinte republican american Donald Trump.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri