Schengen: Grupul de lucru va avea marţi o primă discuţie referitoare la propunerea de rezoluţie pentru aderarea României

Marţi, în Grupul de lucru pentru chestiuni Schengen, va avea loc o primă discuţie privind propunerea de rezoluţie a Consiliului UE cu privire la aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, a postat marţi eurodeputatul PSD Victor Negrescu pe pagina sa de Facebook.
AGERPRES - lun, 14 nov. 2022, 15:37
Schengen: Grupul de lucru va avea marţi o primă discuţie referitoare la propunerea de rezoluţie pentru aderarea României

De asemenea, cu acest prilej, „vor fi analizate concluziile parţiale ale raportului realizat de Comisia Europeană privind protecţia frontierelor de către România şi Bulgaria, cu rezultate pozitive pentru ţara noastră”, scrie Agerpres.

„Îngrijorător este că, în paralel, separat de România şi Bulgaria, există şi o propunere de rezoluţie privind Croaţia, ceea ce poate conduce la o aderare separată la spaţiul Schengen”, a estimat Negrescu, care este vicepreşedinte al Partidului Socialiştilor Europeni (PES).

Eurodeputatul mai afirmă şi că în şedinţa de săptămâna aceasta a Comisiei Europene, „la iniţiativa comisarilor social-democraţi, se va discuta despre implicarea directă şi clară a executivului european pentru susţinerea aderării României la spaţiul Schengen”.

El mai notează că, în perspectiva Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din 8-9 decembrie, când ar urma să fie adoptată o decizie privind aderarea României la spaţiul Schengen, există câteva momente cheie.

„Primul, cu aproximativ o săptămână înaintea reuniunii miniştrilor, când urmează să fie adoptate poziţiile statelor membre în parlamentele naţionale, iar al doilea, în data de 30 noiembrie, când au loc şedinţele, atât în format Coreper II, cât şi cea a grupul de lucru privind Schengen, unde vor exista dezbateri definitorii pentru decizia finală”, a mai afirmat Victor Negrescu în postare.

Te-ar mai putea interesa și
Generarea de idei a devenit mai simplă
Generarea de idei a devenit mai simplă
Una dintre principalele dificultăți întâmpinate în munca de la distanță sau în regim hibrid este găsirea unor metode noi și eficiente de a organiza sesiuni de brainstorming și de a colecta......
Tona de cupru a trecut pragul de 10.000 de dolari, pe fondul unui aşteptat deficit de aprovizionare
Tona de cupru a trecut pragul de 10.000 de dolari, pe fondul unui aşteptat deficit de aprovizionare
Cotaţiile la cupru au trecut vineri pragul de 10.000 de dolari pe tonă, pentru prima dată în ultimii doi ani, pe fondul ...
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei
Parchetul General a anunţat oficial, vineri, punerea sub acuzare a fostului preşedinte Ion Iliescu pentru săvârşirea ...
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2 se prelungesc, din cauza vremii
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2 se prelungesc, din cauza vremii
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, ...