Memoriul studenților de la „Cuza” privind măsurile de finalizare în condiții optime a anului universitar 2019-2020
Având în vedere faptul că în momentul de față există un număr considerabil de studenți care nu pot participa la activitățile didactice on-line din lipsă de tehnologie sau acces la internet, care nu mai pot continua studiile din motive financiare și care nu le pot finaliza corespunzător în lipsa accesului la resurse de învățare, respectiv de cercetare pentru finalizarea lucrărilor de licență și de disertație;

Având în vedere faptul că studenții sunt supuși unei imense presiuni psihologice și financiare pe fondul stării generate de situația curentă (depresie, anxietate, obligația de a sta în izolare, lipsa tuturor bunurilor necesare, lipsa de înțelegere/colaborare din partea unor cadre didactice, incertitudinea cu privire la parcursul academic etc.) și mulți studenți s-au întors în localitățile de domiciliu, unde pentru a face față situației, au fost nevoiți să renunțe măcar parțial la activitățile didactice pentru a fi alături de familie, pentru a-și asigura existența sau pentru a-și putea proteja sănătatea;

Luând în considerare faptul că deciziile luate ieri în data de 30 aprilie a.c. de către Consiliul de Administrație și Senatul Universității au stârnit nemulțumirea și indignarea studenților,

dorim să se adopte următoarele măsuri necesare încheierii în condiții optime a anului universitar 2019-2020:

1. Eliminarea probelor orale susținute on-line în cadrul examenelor de finalizare a studiilor și rezumarea acestora strict la susținerea tezei de licență, respectiv de disertație. Susținerea probelor orale în variană on-line nu poate echivala niciodată cu o susținere în fața comisiei având în vedere problemele de conectivitate, lipsa timpului efectiv de rezolvare a subiectelor (limitat la 10 minute) și alți factori care riscă să transforme examenele de finalizare a studiilor într-un fiasco generalizat, discriminatoriu și subiectiv, oferind posibilitatea de fraudare. În cazul unor facultăți, cum este cea de Drept, introducerea cu două luni înainte de susținerea licenței a unei probe orale este total injustă, în contextul în care pregătirea studenților s-a făcut pe parcursul celor patru ani de facultate pentru un examen de tip grilă. Astfel, se impune eliminarea probei de evaluarea a cunoștințelor fundamentale și de specialitate și menținerea doar a probei de prezentare și susținere a lucrării de licență / disertație.

2. Organizarea unei sesiuni suplimentare de toamnă pentru examene, restanțe și finalizarea studiilor (concomitent cu sesiunea pentru studenții Erasmus), la care să poată participa orice student sau cursant, în mod liber, indiferent de motiv, fără a fi condiționat de așa-zisele „motive obiective”, care nu au fost definite. Măsura vine în special în sprijinul studenților din anii terminali, o parte dintre aceștia neavând posibilitatea de a-și termina lucrările de licență / disertație ca urmare a închiderii bibliotecilor, dar și a studenților care au suferit din punct de vedere psihologic și financiar, ca urmare a măsurilor luate pe parcursul stării de urgență.

3. Amânarea plății taxelor de școlarizare cu cel puțin 2 (două) luni, deoarece termenele de plată a taxei de școlarizare sunt în sinea lor termene de decădere, beneficiul termenului de plată curgând în favoarea studentului. Începând cu 16 martie s-a dispus suspendarea generală a tuturor termenelor de decădere, conform art. 41 din decretul prezidenţial de instituire a stării de urgenţă și art. 62 din decretul prezidențial privind prelungirea stării de urgență. Amânarea se poate face până la sesiunea de toamnă sau până la începutul anului universitar următor. În cazul anilor terminali, eliberarea diplomei de studii (în original) poate fi condiționată de plata taxelor de școlarizare. De asemenea, trebuie „păsuiți” studenţii aflaţi în situaţie de exmatriculare pentru neîndeplinirea obligaţiilor didactice sau care, aparent, nu sunt înscriși la cursuri din motiv de neachitare a taxelor, deși aceștia le frecventează. Reducerea taxelor poate fi operată de la facultate la facultate, de la promoție la promoție, în funcție de prestația cadrelor didactice pe perioada stării de urgență. Din perspectivă contractuală, taxele de școlarizare trebuie reduse în situația în care universitatea nu a asigurat desfășurarea activității didactice la unele materii, urmând a fi eliminat procentul din taxă aferent numărului de credite al materiei respective. Pe fondul desfășurării activității didactice on-line, majoritatea cheltuielilor legate de materiale de studiu, dar și pentru utilități, s-au redus considerabil, iar subvențiile de la stat nu s-au modificat sub nicio formă.

4. Suspendarea termenelor pentru îndeplinirea obligaţiilor de cercetare ale doctoranzilor (susţineri de proiecte, referate etc.) şi amânarea susţinerii publice a tezelor de doctorat, având în vedere faptul că toate instituţiile necesare continuării activităţii de cercetare sunt închise (biblioteci, arhive, institute, laboratoare etc.);

5. Susținerea redeschiderii Bibliotecii Central Universitare „Mihai Eminescu”, a bibliotecilor de filială și a bibliotecilor facultăților. Punctele de împrumut pot opera fără niciun fel de impediment, iar în cazul accesului la sălile de lectură, acesta poate fi permis în primă fază cel puțin pentru cadre didactice, cercetători, doctoranzi și studenții în an terminal, în vederea continuării activității de cercetare, cu respectarea măsurilor epidemiologice aferente.

6. Reintroducerea interviului și a scrisorii de intenție ca probe de admitere la masterat, după ce aceste probe au fost eliminate în mod inexplicabil și ilogic de către conducerea universității. Interviul de admitere la masterat se poate organiza online, ca la marile universități din străinătate, și se poate înregistra, fiind un filtru credibil și necesar unei selecții reale a candidaților, pentru a asigura calitatea programelor de masterat ale instituției. În lipsa interviului și/sau a scrisorii de intenție, nota examenului de licență va fi singurul criteriu de admitere la masterat, ceea ce va determina un dezechilibru foarte mare între absolvenții proprii ai Universității „Cuza” și cei care provin de la alte universități, cu note mult mai mari la examenul de licență. De asemenea, se pot identifica soluții, similare celor implementate de universitățile de medicină și farmacie, pentru a a nu avea admiterea pe bază de dosar la facultățile unde până acum exista examen de admitere.

7. Cursurile, seminarele şi laboratoarele trebuie să fie înregistrate şi publicate pe platforme on-line, fie cu acces deschis (public), fie cu acces limitat, doar pentru studenţii care le urmează (de exemplu, grupuri private Facebook dedicate studenților); prin utilizarea de aplicaţii care permit urmărirea cursurilor sau a seminarelor exclusiv în timp real (live), fără ca acestea să fie înregistrare, se aduce o gravă atingere dreptului la educaţie al studenţilor care fie nu au tehnologia necesară sau o conexiune stabilă la internet pentru a participa live, fie sunt angrenaţi în alte activităţi (serviciu, voluntariat, munci agricole etc.) sau sunt în izolare. De asemenea, profesorii îşi vor stabili, la cererea studenţilor, sesiuni on-line de consultaţii şi întrebări.

8. Să nu se mai abuzeze de examene de tip grilă, întrucât sunt limitate din punct de vedere al cunoștințelor și capacităților care pot fi evaluate, iar dacă se mențin să aibă o singură variantă corectă de răspuns. Testele grilă, în special cele cu variante multiple, determină studenții să învețe mecanic („să tocească”) și nu să deprindă cunoștințe și abilități reale. De asemenea, susținerea de lucrări sau examene de tip grilă și contra-timp slăbește considerabil performanța studenților, adăugând un factor de stres.

9. Limitarea tematicii pentru examen și a bibliografiei pentru referate / lucrări științifice la sursele puse la dispoziție de către cadrele didactice sau la cele care sunt disponibile on-line. Constrângerea studenților la achiziționarea de cărți sau alte materiale reprezintă un abuz și o încălcare a drepturilor lor educaționale.

10. Garantarea studenților etnici români a dreptului de a cumula bursa de etnic cu bursele de merit/studiu și cu bursele de performanță. Nu există nicio normă care să le interzică acestora cumularea bursei de etnic cu alt tip de bursă. Cele două burse au surse de finanțare diferite, pentru criterii diferite. Prin urmare, cumularea lor nu reprezintă o încălcare a principiului evitării dublei finanțări. Colegii noștri din Basarabia și Bucovina de Nord au nevoie de un sprijin real din partea universității în această perioadă dificilă, iar discriminarea la adresa lor trebuie să înceteze!

11. Eliminarea obligativității prezenței la cursuri, seminare și laboratoare. Măsura se impune ca o formă de protecție a studenților care nu au acces la tehnologie sau o conexiune de internet stabilă, pentru a nu le periclita situația academică.

Totodată, ne solidarizăm cu pozițiile luate de către reprezentanții studenților de la Facultatea de Drept, Asociația Studenților la Drept - UAIC Iași (ASD Iași) și The European Law Students' Association Iași (ELSA Iași), care și-au arătat nemulțumirea față de măsurile dispuse la nivelul facultății cu privire la modalitatea de finalizare a studiilor de licență.

Întreaga poziție a Ligii Studenților (LS IAȘI) se regăsește aici: https://ligastudentilor.net/studentii-de-la-cuza-cer-eliminarea-probelor-la-examenele-de-finalizare-a-studiilor-reducerea-si-amanarea-taxelor-deschiderea-bibliotecilor-si-o-sesiune-de-toamna/

Poziția reprezentanților studenților din cadrul Facultății de Drept se regăsește aici: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=1183721238633238&id=100009861189080
Sign in to Google to save your progress. Learn more
NUME și prenume *
NU va fi făcut public, va fi transmis doar către UAIC.
Facultatea *
Anul de studiu *
ciclul de studii *
Adresa de e-mail
Opțional, dacă vrei să te ținem la curent cu demersurile noastre; adresa ta va fi stocată până ne vei trimite o notificare pe contact@ligastudentilor.net că dorești să fie eliminată din baza noastră de date.
Notă privind colectarea datelor cu caracter personal *
Prin completarea acestui formular, îți dai acordul ca datele tale să fie colectate și stocate de LS IASI conform prevederilor Regulamentului UE 2016/679 (GDPR). Datele cu caracter personal furnizate de tine prin acest formular (nume, prenume, e-mail etc.) sunt colectate strict în vederea completării și depunerii memoriului la registratura UAIC. Datele vor fi stocate pentru o perioadă de 36 luni. LS IASI nu va dezvălui datele tale unor terți. LS IAȘI va transmite doar numele tău, precum și facultatea, anul, ciclul de studii către UAIC. Prin prezenta, ești de acord ca LS IASI să îți trimită prin e-mail informații cu privire la activitățile organizației, dacă ai completat câmpul respectiv. Ai dreptul de a retrage consimțământul, dreptul de a solicita accesul la aceste date, ștergerea sau restricționarea prelucrării precum și dreptul de a face plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
Submit
Clear form
Never submit passwords through Google Forms.
This content is neither created nor endorsed by Google. Report Abuse - Terms of Service - Privacy Policy